Manastirea Sfantul Stefan
Manastirea Sfantul Stefan este cea mai accesibila pentru pelerini. Aici se poate ajunge din doua directii: din satul Kastraki sau din orasul Kalambaka, din partea de sud-vest.
Manastirea este ca o cetate, construita in varful unei stanci gigantice cu o suprafata de 7.500 metri patrati.
Desene si gravuri vechi arata ca in trecut, la Manastirea Sfantul Stefan se putea urca mai lesne decat la celelalte lacasuri meteorice datorita unui pod mobil ce facea legatura intre stanca pe care se afla manastirea si versantul Koukoula, diametral impotriva. Ulterior, podul mobil din considerente de paza si securitate, a fost inlocuit de un altul, fix, cu lungimea de 8 metri, pe care se ajunge in deplina siguranta la manastire.
Manastirea Sfantul Stefan este cea mai veche asezare monahala de pe Muntele Meteora, fiind fondata in anul 1192 de catre sihastrul Ieremia. In anul 1333, Andronic al III-lea Paleologul a renovat-o, luand-o sub protectia sa.
Conform inscriptiei lui Ieremia, obarsia vietii monastice pe aceasta stanca dateaza din anul 1192. Cuviosii Antonie (prima jumatate a secolului al XV-lea) si Filotei (mijlocul secolului al XVI-lea), sunt considerati ctitorii oficiali ai manastirii.
Biserica veche, cu hramul Sfantul Arhidiacon Stefan, a fost construita in anul 1350, dar ulterior devenind neincapatoare, s-a mai construit o biserica mare (1798) cu hramul Sfantul Haralambie.
Read the rest of this entry »
